Ce se intampla cu mestesugul tamplariei?

Cred ca pe la inceputul secolului trecut, cand tatal meu se nastea, sculele universale al unui tamplar semanau destul de mult cu ceea ce mai vedem si astazi. De pilda, pe langa tamplaria normala tatal meu mai practica si dogaria, adica acea tainica meserie de fabricare a butoaielor din lemn. Am crescut vazand cum isi ridica hambarul, ajutat de mama mea, cum isi construieste carul tras de cei doi boi sau cateodata si de o vaca, cum isi faureste garduri tintuite de barne din lemn. Toate aceste mestesuguri s-au stins, lasand loc utilajelor controlate de calculator, masinilor mari electrice de prelucrare a lemnului, industrializarii excesive, nestand nimic in calea progresului societatii in care traim. Oare unde ne va duce progresul si ce se va intampla cu aceasta meserie? Dau un citat celebru aici:" nimic nu se pierde, totul se transforma"

Va fac cunostinta cu SICAR, cel mai bun tamplar

Dupa cum bine vedeti, tamplarul in meseria sa de "croitor" de piese, are nevoie de un circular pe masura priceperii sale: SICAR. Este prima mea unealta pe care am cumparat-o, renuntand la vechiul abric universal pe care bineinteles mi l-am facut singur. El, cel din imagine, transforma cu priceperea celui care il manuieste , foile de pal in piesel de mobilier pe care noi le vedem in case, birouri, magazine. Iti trebuie in primul rand rabdare si mai ales indemanare sa lucrezi cu acest utilaj. Este un "mustang din preriie" greu de imblanzit si greu de folosit. Va invit in atelierul meu sa-l vedeti de aproape, sa auziti cum se pun in miscare cele doua panze: incizorul si panza mare.

Cum prinde viata mobila mea

Cine a trecut pe la atelierul meu zilele trecute nu a putut sa nu observe ca din zecile de bucati taiate inginereste din foile de pal melaminat au luat nastere niste corpuri din alb si maroniu, perfect finisate si maiestos conturate de cantul ABS. Trei sifoniere generoase, un pat dublu cu sertare pe ambele parti, o comoda, un coltar ,

corpuri suspendate, toate alcatuiau un sofisticat compelex mobilier, realizat de mine in doar cateva zile. Ii pregatem lui fimiu dormitorul promis. Dupa ce si ultimile bucati de pal s-au intors de la masinile de cantuit automate si oglinzile ovale au fost montate pe usi, materialele au fost incarcate cu grija si transportate la locul faptei, un dormitor din indepartatul Pantelimon. Rand pe rand corpurile au fost ridicate in picioare, tasnind ca un intreg din parchetul melaminat, lasand sa se vada frumusetea obiectelor de mobilier. Camera a fost brusc impanzita de mirosul puternic al palului melaminat, miros pe care-l mai simt si in atelier cand debitez materialul. Rand pe rand, ochii curiosi ai tuturor celor prezenti in casa s-au inghesuit sa vada minunatia: saraca camera nu mai stia nici ea ce "sa spuna"! Era acum mai primenita ca nici cand, admirata , frumos "impodobita" cu tot ce trebuie in ea. Hainele care zaceau in ce-a de-a doua camera a apartamentului, vor fi de acum inainte mult mai aerisit puse in dulapuri, unde barile straluceau de nerabdarea primirii lor. Seara s-a incheiat cu mici, mult vin si voie buna. Urmeaza sa vedeti fotografii din sufrageria aceluiasi apartament. Dar probabil ca va mai dura putin timp.

Cred ca fiecare meserie are avantajele si dezavantajele ei. A face mobila pentru unii nu inseamna nimic. Pentru mine inseamna aproape totul. Este adevarat ca nu am "un loc caldut" la birou si ca exista praful amestecat cu sudoarea din timpul lucrului dar...ceea ce iese din mainile mele spune aproape totul. V-ati gandit vreodata ca din niste placi de pal melaminat, anoste si care nu spun nimic pot iesi, cu aportul vostru, niste siluete zvelte care-ti respira in fata, care stau nemiscate acoperind cu prezenta lor spatiul pana nu demult nefolosit? Nu cred ca v-ati gandit niciodata la acest lucru. Nu a fost nevoie probabil, pentru ca nu aveti nici o relatie nici cu acele corpuri si nici cu materielele din care sunt facut. V-ati gandit vreodata cum decurge o zi de lucru intr-un atelier de tamplarie? Presupun ca nu. Tamplarul este ca si un croitor, isi masoara de sus pana jos matarialul care poposeste in fata lui si apoi se asterne pe croit. Practic prepara din cateva incizii de circular "hainele" viitoarei piese de mobilier. Arta de a croi nu este deloc usoara: trebuie sa faci calcule si sa tii cont de foarte multe lucruri pentru ca acele bucati disparate sa se poata imbina si sa faca un tot unitar, placut ochiului. Efortul depus in acest sens este comparabil cu cel al unui alpinist cand escaladeaza un pisc, urcus greoi plin de neprevazut. Caldura, praful facut de circularul care huruie asurzitor, picaturile de sudoare care apar pe fruntea ta, mainile batatorite de munca, ochii fermi injectati de efort, materialul dur, tare si putin prietenos te fac sa cunosti doar o parte din munca care insoteste aceasta meserie! Ramane la sfarsit doar satisfactia ca masina de gaurit nu a gresit si ti-a dat sansa sa creezi din nou, sa faci pe cineva din nou fericit, sa acoperi spatii pana atunci goale si neinteresante. Totul te face sa existi intr-o lume care nu are timp de gandire, care nu vrea sa vada...care merge doar inainte. A doua zi dimineata circularul vorbeste din nou, cu acelasi glas metalic spintecand bucatile de pal in zeci de surate, croind un nou viitor. Va astept sa cunoasteti aceste lucruri si sa va convingeti ca nimic din ceea ce pare usor nu este asa.